Povestea locului
Muzeul Apei este amenajat pe amplasamentul primei stații de tratare a apei potabile din oraș. Ansamblul muzeal include trei dintre punctele cheie de pe traseul tehnologic: Grupul de fântâni (forajul), Deferuginatorul (stația de filtrare) și Casa pompelor (stația de pompare).
Uzina veche de apă, din Ciarda Roșie, cunoscută timișorenilor ca „Uzina din Urseni”, a adus în casele timișorenilor apă bună de băut aproape 80 de ani. Povestea uzinei a început într-o zi... de luni, mai precis pe 1 iunie 1914, odată cu punerea în funcțiune și a durat aproape 80 de ani, până în anii ’90, când noua stație de tratare, aflată în imediata vecinătate, a „preluat ștafeta”.
Proiectul modern al infrastructurii de apă și canalizare de la începutul secolului XX a fost bine gândit pentru nevoile de atunci ale orașului (46.000 de locuitori) dar și pentru dezvoltarea viitoare.
Vizitând Muzeul Apei descoperiți deopotrivă povestea veche a locului, cu capitole de istorie, tehnică, inginerie, arhitectură, dar și pe cea actuală, unde apa este o puternică sursă de inspirație în educație, artă, cultură. Mai mult, puteți contribui la ambele povești, fie cu amintiri despre acest loc sau Timișoara de odinioară și apa ei, fie alăturându-vă evenimentelor și activităților găzduite de Muzeul Apei.